În fiecare uliță, fiecare curte și fiecare casă din Hlipiceni trăiesc povești care merită spuse. Nu sunt ale oamenilor din cărți, ci ale celor care au muncit, au crescut copii, au ținut satul viu prin tăcere, prin faptă și prin inimă.
Aici, adunăm câteva dintre aceste portrete – simple, dar pline de rost.
Moașa satului – A fost acolo când a început viața pentru sute de oameni (1932–2001)
Povestea vieții spusă simplu – unde s-a născut, ce a făcut, cum era văzut de ceilalți, un moment important, moștenirea lăsată. Maria Țîrlea a fost moașa satului timp de peste 30 de ani.
A adus pe lume peste 100 de copii, iar pentru mulți era „mama tuturor mamelor”. Își începea ziua devreme, cu rugăciune și o cană de lapte cald, și mereu avea o vorbă blândă pentru fiecare. A trăit modest, dar a fost bogată în zâmbete primite.
„N-am avut carte multă, dar am știut să țin viața în brațe. Când se năștea un copil, eu eram prima care-l primea cu liniște. Viața începe cu un țipăt și o mână caldă. Eu am fost mâna.”
Fiecare localnic are o poveste. Unii au trăit în tăcere, alții au format, îndrumat și sprijinit întreaga comunitate.
Din miezul aceluiași sat s-au ridicat și dascăli, preoți, medici și mentori – oameni care au dus mai departe nu doar un nume, ci un ideal.